Facerea chivotului
1 Apoi Beţaleel * a făcut chivotul din lemn de salcâm; lungimea lui era de doi coti si jumatate; lăţimea, de un cot şi jumătate şi înălţimea, tot de un cot şi jumătate.
* Exod 25:10
2 L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru și pe dinafară și ia făcut un chenar de jur împrejur.
3 A turnat pentru el patru verigi de aur, pe care le-a pus la cele patru colțuri ale lui: două verigi de o parte și două verigi de ceaaltă parte.
4 A făcut nişte droguri de lemn de salcâm şi ia poleit cu aur.
5 A vârât drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul.
6 A făcut şi capacul ispăşirii * din aur curat; lungimea lui era de doi coți și jumătate și lățimea, de un cot și jumătate.
* Exod 25:17
7 A făcut doi heruvimi din aur bătut la cele două capete ale capacului ispășirii;
8 un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt; heruvimii ia făcut pe capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.
9 Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.
Facerea mesei
10 A făcut masa * din lemn de salcâm: lungimea ei era de doi coți; lăţimea, de un cot şi înălţimea, de un cot şi jumătate.
* Exod 25:23
11 A poleit-o cu aur curat și ia făcut un chenar de jur împrejur.
12 I-a făcut împrejur un pervaz de lat de mână, pe care a făcut un chenar de jur împrejur.
13 A turnat pentru masă patru verigi de aur și a pus verigile în cele patru colțuri, care erau la cele patru picioare ale ei.
14 Verigile erau lângă pervaz, și în ele erau vârâți drugii pentru ducerea mesei.
15 A făcut droguri din lemn de salcâm și ia poleit cu aur; ei slujeau la ducerea mesei.
16 A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă, farfuriile * , căţuile, potirele şi ceştile ei, care slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut din aur curat.
* Exod 25:29
Facerea sfeșnicului
17 A făcut sfeşnicul * din aur curat; a făcut sfeşnicul din aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui erau dintr-o bucată cu el.
* Exod 25:31 Zah 4:1 Apocalipsa 1:12-20 Apocalipsa 4:5
18 Din amândouă părţile lui ieşeau şase braţe: trei braţe dintr-o latură şi trei braţe din ceaaltă latură.
19 Pe un braţ erau trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe un alt braţ, alte trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic.
20 Pe fusul sfeşnicului erau patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor.
21 Era o gămălioară sub două braţe care ieşeau din sfeşnic, o gămălioară sub alte două braţe şi o gămălioară sub alte două braţe; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic.
22 Gămălioarele și brațele sfeșnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată de aur curat.
23 A făcut cele şapte candele ale lui, mucările şi cenuşarele lui, toate apoi din aur curat.
24 A întrebuinţat un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui.
Altarul pentru tamăie
25 Apoi a făcut * altarul pentru tămâie din lemn de salcâm: lungimea lui era de un cot și lățimea, de un cot; era în patru multii, şi înălţimea lui era de doi coţi. Coarnele erau dintr-o bucată cu el.
* Exod 30:1 Apocalipsa 8:3 Apocalipsa 8:4
26 L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus, cât și laturile de jur împrejur și coarnele. Și ia făcut o cunună de jur împrejur.
27 Sub cunună a făcut două verigi de aur, pe care le-a pus în cele două unghiuri din cele două laturi, ca să se vară în ele drugii care slujeau la ducerea lui.
28 A făcut nişte droguri din lemn de salcâm şi ia poleit cu aur.
29 A făcut untdelemnul * pentru ungerea sfântă și tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meșteșugul făcătorului de mir.
* Exod 30:23 Exod 30:34